…si totusi, nu ai niciodata suficienta informatie pentru a face o separate clara si concreta cu adevarat adevarata in acest sens.

Binele si raul sunt ca si iubirea si ura. Binele reprezinta iubirea si ura reprezinta raul, insa Freud a descopeit ca ura e de fapt o forma de iubire, o iubire absoluta care din dezamgire conduce la un sentiment de ura. Cand cineva uraste inseamna ca de fapt iubeste la cealalta extrema si suferinta cauzeaza sentimentul.

Acelasi lucru se intampla si intre bine si rau, raul reprezinta de fapt extrema binelui, forma negativa a sa. El apare atunci cand binele este incalcat, iar binele apare atunci cand raul este evitat.

In oricare forma din ele, constientizarea este baza.

De multe ori poti face lucruri bune care sa duca la lucruri rele si invers, fara sa constientizezi, dar cred ca un lucru cu adevarat rau e de fapt acela facut cu constiinta deschisa. Atunci cand esti constient ca faci un lucru rau si totusi nu te opresti din a-l face inseamna raul, la fel cum atunci cand faci un lucru bun constient cu intentie buna, reprezinta binele.

Lasand subiectul sub o forma generala, binele si raul se pot intalni. Alegerile noastre depind de calea pe care o urmam si exista nenumarate example care pot sa confirma acest lucru. Visele, sperantele, ideile, gandurile, planurile constituie parti ale binelui, insa opozitia lor care duce la crearea raului este aceea de a nu le urma, de a nu lupta, de a nu alege.

Totodata, binele poate sa apara in mai multe forme. Este bine sa ne dorim lucruri, sentimente, oportunitati, etc, dar nu intotdeauna dorinta este un lucru bun daca duce la lucruri rele. Cu toate astea, prejudecatile binelui si ale raului influenteaza societatea, atat prin legislatie, credinta sau influenta altora. Nu intotdeauna ceea ce auzim ca este rau e cu adevarat rau si nici ceea ce auzim ca e bine, nu e intotdeauna bine. Exista mult prea multe subiecte care pot fi abordate, dar nu e esential in a intelege diferentele palpabile si nepalpabile ale binelui si raului.

Nu voi scrie despre bine si rau amanuntit si distribuit pe subiecte, dar voi spune ca mai exista tipuri de bine si rau care implica de cele mai multe ori mai multi factori decat pot fi vazuti sau intelesi la prima vedere. Atat raul provocat fata de altcineva sau fata de tine, constituie complexe personale, probleme interioare si uneori sau de cele mai multe ori sunt de natura psihica sau/si emotionala.

Exista oameni care tind spre murire si oameni care tind spre nemurire. In psihologie s-a dovedit ca oamenii au tendinte diferite pe parcursul vietii in functie de foarte multe circumstante. Sunt aceia care pe parcursul vietii fac lucruri care ii ajuta in mod sanatos psihic, spiritual, moral, emotional si sunt aceia care fac lucruri care le dauneaza psihicului, spiritului, emotionalului si moralului.

La fel cum viciile pot fi vicii pozitive si vicii negative, la fel sunt si alegerile noastre.

Omul prin constructia sa este predispus la a avea vicii, dar el e singurul care alege catre spre ce vicii vrea sa se indrepte. Cei care aleg viciile negative, au tendinta spre murire, ei stiu sau nu stiu in sinea lor ca-si fac rau sau ca ceva in interiorul/psihicul lor nu functioneaza cum ar dori/trebui, insa continua sa faca acest lucru considerandu-se invincibili, desi in esenta sunt de fapt foarte fragili atat psihic, cat si emotional.

La cealalta extrema sunt cei care le aleg pe cele pozitive, cei care simt nevoia acerba de bine si au tendinta spre nemurire psihica, sprituala, emotionala si morala. Aceia care se feresc de fiecare lucru daunator sau renunta cu timpul la ele constientizand ce efect puternic are alegerea asupra sanatatii mintale, spirituale, emotionale si morale a sa, fata de viciul daunator.

Aceste tendinte exprimate in mod extrem, nu apar intotdeauna sub aceste forme, ele pot fii mai mult sau mai putin asa, pot fi chiar combinate si cumulate, dar in final creaza o tendinta generala. Si totusi ele se pot schimba cu timpul, in functie de constientizarea fiecaruia a binelui si a raului prezent sau indus in viata sa.

Rau sau bine, noi alegem, iar alegerile pe care le facem pot duce in puncte regretabile sau nu. Noi, prin constructia noastra simtim, traim, invatam atat binele cat si raul si tine numai de noi ce alegem sa ne domine si ce alegem sa dominam….BINELE SAU/SI RAUL?

Progresul nu ar exista in adevaratul sens al cuvanutalui daca nu ar fi aparut regresul si pornind de la aceasta idee echilibrul nu s-ar fi nascut daca nu ar fi existat dezechilibrul, albul nu e negru si exemplele pot continua.

Orice regres are in spate de fapt un progres. Avem nevoie de regres pentru a progresa, la fel cum necesitam apa in viata noastra, la fel avem nevoie si de progres, indiferent pe ce plan, planuri, idei sau ganduri, el ne formeaza, ne delimiteaza. Orice incercare grea, orice esuare, e de fapt o evolutie pe un un plan, macar unul singur. Evoluam, progresam pentru noi in primul rand si uneori si in ultimul rand, nu doar noi pentru noi, dar in special noi pentru noi. Putem progresa ca intelect, ca si coastere generala, ca cunoastere de sine, putem progresa in diferite feluri si moduri, dar progresam.

Cunoasterea de sine poate e cel mai important proces in progresul individual, ea aduce toate raspunsurile la vesnicele intrebari: ce vrem? ce ne dorim?, etc. Ea ne ajuta uneori sa avem raspunsurile pregatite inainte de a ne confrunta cu ele.

Regresand ne intarim, ne coacem, ne topim si apoi cladim, construim adevarate imperii de care poate numai noi stim si la un moment dat actionam si progresam, progresam mai mult si mai repde, urcam, crestem, devenim. Trebuie sa fii pregatit de regres pentru a putea progresa, trebuie sa iti pregatesti infrangerile in momentul cand inca esti in gloria succesului pentru a nu cadea ca o victima a sortii. Trebuie sa consitentizam asta si sa ne folosim de acest lucru atunci cand esecul nu exista in viata noastra, tocmai pentru a-l putea modela, combate, atunci cand el isi face, vrand, nevrand aparitia.

Cum ne putem bucura insa de clipa succesului daca totusi ne gandim ca putem cadea? O intrebare ce necesita un raspuns in fiecare dintre noi, un raspuns pe care il gasim prin fiecare mod de a actiona, a fi sau a gandi, ne putem da singuri aceste raspunsuri.

Trebuie insa, sa ai o doza de curaj pentru a face fata esecurilor scotand partea pozitiva din ele, sau nefiind miscat de esec, vazand esecul ca pe o provocare sau poate dand o mai mare si mai importanta reusitei. Doar tu trebuie sa stii ca regresand, progresezi, ca fiind pregatit de esec, inseamna ca ai curaj, dar tinta ta este progresul. Daca un lucru pare dificil, atunci apuca-te de altul si mai difcil si o sa vezi apoi ca lucrul initial o sa iti para usor. Asta e si viata, asa sunt si incercarile noastre in viata. Daca nu riscam, inseamna ca nu suntem pregatiti de esec si daca nu suntem pregatiti de esec, nu progresam. Putem avea surprize uimitoare cand suntem pregatiti de esec, cum de fapt ne-am ferit de el si am progresat mai mult decat ne-am fi imaginat. Putini inteleg puterea curajului, curajul de a invinge teama esecului. De esecuri nu o sa scapam daca nu actionam, daca nu incercam, daca nu riscam. Fara risc, totul ar putea fi mai sigur, dar cu siguranta nu am progresa, nici pentru noi ca mentalitate, nici pentru noi ca emotie, nici pentru noi ca putere psihica, nici pentru altii.

Esuezi doar cand iti spui ca nu poti. Constientizand si trecand de aceasta bariera, de fapt atingi prima treapta a progresului. Putem face orice ne propunem, fara sa confundam ideea in care intervin si variabilele care ne influenteaza viata: timpul sau spatiul.

Progresand evoluam, evoluam actionand, actionam gandind, gandim traind, traim simtind, simtim si poate gresim, gresind, regresam…si de aici intregul circuit.

Poate sunt o idealista si as vrea sa transmit mai de graba o gandire pozitiva decat una negativa. Gandiri negative vedem peste tot sau auzim si nu fac decat sa scoata uneori lasul din noi, frica sau teama, frustrarile sau lucrurile pe care nu vrem sa le acceptam sau cu care ne luptam in a le schimba. Devenim ignoranti si prin ignoranta putem pierde cele mai importante lectii de viata care ni se ofera.

Nu stim tot, nu.

Unii poate stiu mai mult ca altii sau poate stiu mai bine sa isi expuna ideile sau poate la altii de fapt diferenta o face curajul de a nu se simti niciodata invinsi. Unii, altii poate de fapt se simt speciali datorita fortei cu care reusesc sa riste, sa nu cedeze greutatilor, sa faca fata obstacolelor, poate puterea mea inseamna de fapt in a nu renunta la nimic din ce mi-am propus pana cand simt ca am facut tot ce mi-a stat in putere, dupa mii si mii de idei, solutii, incercari, atunci cand imi pot spune: am facut tot, mai mult nu mai tine de mine, pot sa ma retrag linistita, nu voi avea regrete.

Poate convingerea pe care o plasam asupra mintii ca putem duce totul pana la capat, ca riscam, avem curaj, reusim sa crestem noi pentru noi, consta in faptul ca ne cunoastem adevaratele limite si le acceptam. Acceptarea limitelor nu inseamna renuntarea la a te autodepasi, acceptarea limitelor inseamna a porni dintr-un punct in care te cunosti si stii ce poti si ce nu accepti atat de la tine, cat si de la altii. Nici impunerea limitelor nu e o soltuie, pentru ca ne autolimiteaza ca gandire, atat psihica cat si emotionala. Cred ca balansul se afla undeva tot in constiinta si intuitia noastra.

Oamenilor le e frica de succes si uneori regreseaza pentru ca de fapt le e teama sa atinga varful. Merg pana aproape sus si cand mai au putin pentru a-l atinge, coboara si apoi incearca iar si urca si urca si tot nu ajung la varf. E ca un cerc fara iesire, unde daca ai fost prins nu mai iesi, poate doar atunci cand iti schimbi perspectiva gandirii. Un catarator insa, cand urca o stanca si aluneca nu coboara, nu se resemneaza, ci gandeste ca daca a ajuns pana acolo sus, o sa poata sa urce si mai sus si incearca din nou. El nu renunta!

Atunci cand incerci sa-ti depasesti limitele personale create de propriul eu, cand nu te mai lasi condus de obisnuinta, confort sau lene, de abia atunci progresezi. Impacarea dintre doi oameni certati e mult mai profunda, mai stransa si mai emotionala, decat impacarea si intelegerea lina, fara conflicte si totusi niciuna din extreme nu e buna. Constient sau inconstient fiecare aducem regresul in vietile noastre, iar cei mai destepti stiu ca facand asta, de fapt vor sa aduca progresul si se folosesc de asta pentru un urmator pas.

Fiecare tinde catre ceva, pozitiv sau negativ. Sta in puterea mintii noastre ce alegem. Limita e foarte stransa si e o limita foarte subtire intre variante, care se poate schimba sau modifica la orice incercare pe care o avem, atunci cand ceva ajunge sa ne afecteze intern. Intotdeauna o rana interna, creaza si o rana psihica. Pansamentul este poate ceea ce inseamna acceptarea problemelor si trecerea la etapa de a inainta, de a le depasi, de a schimba ceva si de a actiona in detrimental progresului. Mai bine spus, posibilul progres pentru ca nimeni nu ne garanteaza nimic in viata, cu atat mai mult nimeni nu o sa-ti garanteze progresul pe nici un plan. Doar tu il stii, il simti, il intuiesti il cauti, lupti pentru el, iti dai seama cand il ai, il ai. Doar tu ai un plan bine stabilit, unul intuitiv sau unul impulsiv. Depinde strict de tine cum actionezi si cum il vezi.

Personal, prefer planurile bine stabilitie pentru ca-mi dau o stabilitate si ma conduc spre urmatorii pasi, dar nu avem parte intotdeauna de planuri bine stabilite care sa depinda doar de noi insine sau in special de noi si atunci trebuie sa facem fata riscului asa cum e el, mai mic sau mai mare, dar un risc gandit, un risc cu cap si inima, un risc calculat sau un risc intuit sau pur si simplu simtit. E un joc al sortii, e o incercare a noastra in a ne autodepasi, in a gasi solutii la noi probleme sau provocari, in a nu renunta, in a ne salva si a salva.

Uneori gandim prea mult si nu reusim sa traim momentele care ni se ivesc, alteori traim momentele, dar nu ne gandim prea mult la ele si le uitam si astfel, nu progresam. Mintea noastra e o balanta care are nevoie de echilibru, insa daca ea ar avea talerele mereu echilibrate, am vrea si am tinde sa ne dezechilibram, ori intr-o directie ori in cealalta. Frumusetea progresului sta in depasirea regresului, in pasii pe care ii facem catre reusita. Reusita e momentul, ea poate fi o secunda, o clipa, un minut din viata. Traind doar pentru reusita, pentru atingerea scopului, nu te bucuri de progresul pe care il faci, nu traiesti bucuria pasilor imprimati pe calea scopurilor si ideilor care te vor conduce la progres si in final la tinta bine stiuta.

Simte momentul cand e de simtit, gandeste cand e de gandit, relaxeaza-te si formeaza-te, dar nu le face mereu pe toate. Ai dreptul la relaxare, ai dreptul la echilibru si la planificare. Uneori ne trebuie doar o clipa de meditatie pentru a gasi cele mai ingenioase solutii in probleme. Creierul are nevoie si de relaxare pentru a gandi eficient. Suprasolicitarea creierului nu inseamna o mai mare cunoastere, la fel cum nici incetarea de a gandi nu va fi niciodata o mai mare cunoastere. El este precum un muschi care trebuie mereu antrenat, dar nu neaparat suprasolicitat. Spun asta doar ca sa invatam sa ne si relaxam si sa descoperim astfel ca exista mult mai multe lucruri pe care nu le vedem atunci cand il incordam si il ancoram.

Orice am face, oricat de jos am fi, intotdeauna trebuie sa stim ca nu regresam, atunci progresam. La fel cum un adevarat manager care trece prin toate fazele economiei, reuseste sa ramana in picioare, el devinde un bun manager, un adevarat pofesionist, la fel un manager obisnuit da faliment cand da de greutatile financiare. Marea diferenta dintre managerii buni si cei obisnuiti este ca cei dintai stiu sa aduca idei noi chiar si atunci cand pierd si pierd pentru ca risca si risca pentru ca stiu ca pot avea ceva de castigat si pot avea ceva de castigat pentru ca gandesc si lupta, ceilalti se tem si apeleaza la aceleasi idei ramanand astfel in urma cu progresul.

Progresul se afla continuu in jurul nostru fie ca-l alegem noi, il vrem, il facem noi sau altii. Tehnologia evolueaza pentru ca oamenii simt nevoia de evolutie, de progres si atunci si noi trebuie sa fim pregatiti permanent de noi progrese sau noi regrese care sa ne conduca la evolutie, o evolutie care ne impune sa fim flexibili, sa ne schimbam, depasim sau sa improvizam inteligent.

Putem deveni ceea ce admiram sau citim, vedem sau analizam, ca un echilibru in formare, suntem in continua schimbare si evolutie. Nu incetam in a ne educa personal si in a ne disciplina. Regresul aduce progresul, dar nu si invers. Pregresul nu va aduce niciodata regresul, ci poate doar etape, incercari, pierderi sau depasiri. Progresul este varful pe care vrem sa-l atingem, un varf care nu va fii niciodata indeajuns de la indemana noastra, dar in functie de fiecare subiect, prioritate, il atingem mai repede sau mai greu, mai usor sau mai mult, mai greu sau mai putin. Regresul aduce progresul, pentru ca progresand invatam, regresand invatam, iar invatarea inseamna in final, progres.

…cat de bine se autoanalizeaza, cat de mult vor sa progreseze in folosul lor, dar si in al altora?

Unii traiesc cu senzatia ca ei se cunosc bine si cunosc si viata crezand tot timpul ca e suficient ceea ce stiu sau decid si felul in care isi traiesc existenta.Toti suntem diferiti si asemanatori, dar ne formam diferit si crestem diferit si diferiti, unii fata de altii, altii fata de noi. Purtam asemanari si deosebiri in functie de felul in care ne alegem pasii in viata noastra…propria noastra viata.

Unii vad viata ca pe ceva ce li se ofera si de la faptul ca li se ofera, vad in continuare totul ca si cand trebuie sa li se ofere. Percep lucrurile ca fiind total corecte, ca fiind totul al lor si cred ca doar ei pot sa decida ceea ce vor si ceea ce nu vor. Arunca sau pastreaza totul ca si cand ar fi jucarii de care au sau nu nevoie. Altii primesc viata si afla inca de la inceput ca nimic nu vine de la sine, ca pentru tot ce vrei sa ai trebuie sa lupti, sa te lupti, sa fii curajos, sa admiti ca gresesti, sa cresti pentru tine, sa cresti pentru altii, sa mentii, sa intretii.

Unii sunt prea sensibili, iar altii sunt prea calculati. “Preasensibili” sunt cei care nu au aflat ce este lupta, cei carora li s-a oferit totul sau nu chiar totul, dar destul incat sa-l poata calca in picioare, fara ca macar sa vada ce reprezinta pentru ei. Aici nu vorbesc de partea pozitiva din sensibilitatea umana, ci vorbesc despre sensiilitatea in care omul nu poate primi critici, nu poate considera vreodata ca greseste, vorbesc despre cei care iau totul personal si prima si singura reactie pe care o au este de a te judeca pe tine ca le-ai spus o critica, o sugestie sau ca le-ai dat un sfat de care ei considera ca nu au nevoie. Ei sunt cei care uita sau sunt prea orbiti de ei insisi pentru a se uita in ei sau nu se uita pentru ca nu vor sau vor, dar le e prea teama sa isi dezvalie adevarul chiar si lor.

Unii sunt prea calculati si desi sunt calculati sunt poate mai flexibili, mai puternici, mai curajosi, mai apti de a asculta o critica sau un sfat. Ei sunt cei carora poate nu li s-au oferit usor lucrurile, sunt cei care au luptat continuu pentru ceva cat de mic, ca sa devina al lor si sa simta ca-l merita. Ei sunt deja formati ca o armata gata pregatita de lupta…lupta vietii…lupta pentru liniste…pace si iubire. Unii se pierd in sertarele prea atent asezate, deschise si inchise, redeschise si incuiate, in felul in care nu mai percep ca fiind ceva bun in ceva ce apare si se intampla la voia intamplarii.

Exista oameni care se organizeaza pana la cel mai mic detaliu sau oameni care traiesc viata asa cum e ea, cand se trezesc dimineata, iar diferentele se vad in felul in care interactioneaza unii cu altii. Sunt oameni care se plang ca nu gasesc persoane asa cum vor, dar nu fac nimic in a le alege, cunoascandu-le cu adevarat sau in a le pastra pe cele care se potrivesc. Sunt si aceia care se sacrifica pentru altii fara sa spuna, fara sa astepte ceva in schimb, in afara de respect si loialitate, dar care rabufnesc cand nu primesc asta. Sunt convinsa ca mai sunt si alte si alte tipuri de oameni si caractere, dar acestia sunt cei care din punctul meu de vedere au sau nu mintea incarcata de constiinta sau/si de inconstienta.

Sunt atatea caractere, mentalitati si moduri de a fi, alegeri de a trai incat unii sunt atat de constienti de ceea ce au si altii atat de inconstienti. Unii au constiinta si o folosesc in scopul lor si al altora, altii au atat de putina constiinta si se pierd atat de mult uitandu-se doar la ei insisi. Mai sunt si cei care au primit viata si au primit multe, iar cand au pierdut ceva sau ceva s-a intamplat, si-au schimbat drumul, au inceput sa mediteze, au inceput sa invete, sa vada, sa deschida ochii, sa se uite si la altii, sa aprecieze, sa lupte, sa spere, poate necrezand ca totul li se cuvine.

Nu ni se cunvine nimic in lumea asta, decat sa ne modelam propria existenta, restul sunt alegeri… restul ar trebui sa inseamne empatie, constiinta si macar un gram de ambitie. Restul inseamna sa-ti formezi un caracter, o personalitate, niste mentalitati, principii, restul inseamna sa investesti sau nu in tine sau sa fii flexibil, cand sa fii sau sa nu fii, sa stii sa vrei, sa stii ce vrei, sa stii sa pierzi, sa stii sa castigi, sa stii sa daruiesti, sa stii sa lupti, sa stii sa te lupti, sa inveti sa mentii… spritul, pasiunea, dragostea, prietenia, familia, cariera, banii…viata..bucuria..etc….tot.

Trebuie invatata empatia, trebuie sa fie invatata atat de bine incat sa faca parte din fiecare. Lumea ar putea fi mai buna, oamenii mai naturali, mai mari pentru ei, cat si pentru altii. Trebuie invatata ceea ce este cu adevarat iubirea, trebuie invatat ca iubirea inseamna mai mult decat euforia si bataile inimii, iubirea inseamna vulnerabilitate, curaj, risc, empatie, daruire, acceptare nu schimbare, etc…(mai multe voi scrie intr-un alt articol), insa dupa cum am spus candva…daca vrei sa conturezi chipul dragostei doar prin lacrimi vei reusi sa faci numai o schita a ei. De asta trebuie invatata sensibilitatea, dar si curajul, trebuie invatat modul prin care sa se foloseasca egocentrismul in folosul altora, nu numai personal…

… trebuie sa ne uitam mereu in jurul nostru, sa invatam sa oferim un umar, sa oferim o imbratisare, sa fim calzi, sa fim copii, sa zambim..sa traim..

Inteligenta este incompleta fara inteligenta emotionala. Inteligenta emotionala e cea pe care o poti forma in timp, cu ea nu te nasti, dar o poti dezvolta oricand oricat…daca vrei. Doar noi suntem proiectantii a ceea ce vom fi si doar actionand vom afla ceea ce vom deveni. Exista prea multa ura, exista prea multa tristete, prea multe scuturi, prea multa salbaticie. Hai sa fim umani, hai sa invatam sa fim umani! Intai sa ne autoanalizam, apoi sa analizam, sa nu judecam, sa percepem lucrurile si din punctul altuia de vedere, sa incercam sa facem autoterapie inainte de a-i supune si pe altii la terapie, sa nu ne blocam nici in psihanaliza personala, sa fim deschisi si la psihicul celorlalti, sa nu fim egoisti…sa fim altruisti.

De ce sa dai singur cu capul cand uneori poti sa inveti de la altii care au dat deja? De ce sa nu invatam sa fim mai buni acultatori, mai buni sfatuitori si pentru altii, dar si pentru noi insine? De ce sa nu ne admitem greselile? De ce sa nu dam dreptate si altora cand poate au?

Hai sa invingem inconstienta prin costiinta curata, prin iubire si cuvinte, prin fapte si daruire, prin implicare si empatie…sa ne oprim astfel o clipa……………. la cuvintele auzite sau scrise, la fapte sau actiuni, sa ne gandim inainte de a reactiona sau raspunde…atat pentru noi, cat si pentru ceilalti…sa avem CONSTIINTA VERSUS INCONSTIENTA.

Egoul nu inseamna ceea ce inseamna orgoliul..nu inseamna nici macar ceea ce inseamna mandria de sine…egoul e mai mult de atat…egoul te reprezinta pe tine, egoul e forta ta interioara…rationala, dar si lacatul sufletului…egoul e pansamentul de care ai nevoie de fiecare data cand ti-e frica, egoul apare si dispare cand esti curajos…De ce?

…pentru ca tu esti singurul care stie ca ti-e frica.

De ego ai nevoie de fiecare data cand vrei sa fugi de tine, dar paradoxal…tu fugi, dar de fapt te apropii si mai mult de tine..pentru ca un om puternic are si slabiciuni, iar un om cu slabiciuni poate fi si puternic. Te apropii de putere, o detii, o manipulezi…manipulezi…si controlezi ceea ce nu vrei sa respire… inima ta. Poate o inima care vrea sa respire, vrea sa traiasca, vrea sa simta…o inima incoltita de frici si temeri, o inima dependenta de ego…pentru a supravietui… in liniste si pace, in tumultoasa exeprienta a vietii, zi de zi, ora de ora…gand si vis…speranta si teama.

Egoul te poarta catre cele mai incuietoare intrebari, atat de bine subliniate…trecute si refacute…uitate si amintite..intrebarile care te fac sa fii tu. Egoul e pozitiv..egoul te salveaza de tine, egoul te intareste si iti da curaj sa crezi in tine…egoul poate fi doar o experienta, dar el e inneascut… il ai, il vezi, il cresti si ai grija de el.

Egoul e negativ…se aseamna unui copil care ajunge la varsta adolescentei, el devine rebel pentru tine…pentru ca decide singur, pentru ca se impotriveste, pentru ca se revolta…atunci te controleaza…cu cat il cresti mai mult, cu atat te cotroleaza el pe tine..

…nu trebuie sa uiti ca tu l-ai adus in viata si tu il controlezi…

Egoul te salveaza, dar tot el te inneaca…e ca o punte fara sfarsit care atarna subreda peste un ocean…oceanul gandirii, oceanul simturilor si al fapturii noastre perfect umane pe care vrem, fara sa vrem sa o preschimbam in fapturi animalice….salbatice si fricoase. Numai propria umbra ne mai ramane si totusi si ea prinde viata, parca ia dimensiuni…parca se preschimba in diferite fapturi pe care nu le recunosti, nu sunt ale tale…sau sunt…sau tu nu esti al lor…sau esti…

Dar de ce avem nevoie de ego daca e precum un inger demonic? De ce ne ascundem dupa el si de ce nu suntem noi si fara el? Egoul nu e doar o bariera ce ne incatuseaza de fapte nedefinite…ne limiteaza la ganduri neinsusite…opteaza, creaza o iesire din ceata amara, dar ne motiveaza sa fim mai mult decat ceea ce suntem sau ce eram… nu doar finite umane, fapturi care sa ne reprezinte sa faca parte din a noastra fiinta, sa fiu eu, sa fii tu(ego), sa fim noi (eu si egoul), dar sa nu fim voi.

Dar ce facem atunci cand salbaticia devine faptura umana..cand nu mai trebuie sa ne ascundem dupa el? Ce facem atunci? Riscam…spargem zidul creat si intarit atata vreme?…are sens?..vrem? Nu-l putem risipi..nu-l putem ascunde…definitiv, dar il putem lasa in umbra…gata pregatit sa atace cand e nevoie de el…daca nu, il lasam sa doarma, sa atipeasca… sa fie pregatit sa se umple de forta sa ne apere si sa ne simtim aparati si in siguranta cu el…

….pentru ca e al nostru…e pozitiv si negativ, dar e al nostru, face parte din noi.

Contradictia umana…tine de noi sa-i gasim rostul…pozitiv si negativ…sa ne folosim de pozitiv lasandu-ne condusi de el si sa-l conducem noi pe el cand devine negativ…sta in puterea noastra…asa cum am spus in primul articol de fiecare data cand te intrebi…reaminteste-ti ca tu esti stapanul tau…si egoul inseamna “eu”.

Exista oameni… caractere diferite… personalitati..mentalitati…si totusi toti..toate tipurile de oameni..isi cauta si isi gasesc mai mult sau mai putin…prieteni. Isi formeaza..intemeiaza sa-i spun o baza de solidaritate… si construiesc o prietenie ce leaga practic niste idei, pareri..mod de a fi si trai…

…existenta loialitatii in prietenie..e baza care mentine o prietenie de durata.

Si ce leaga in primul rand o prietenie?..comunicarea facila dintre ei…care conduce apoi la interesele comune..la activitati comune..la mentalitati….dar nu e o regula..ele pot fi contrastante…atata timp cat interesul comun este manifestat..atata timp cat te simti inspirat si esti la randul tau o sursa de inspiratie…

…prietenia impune respect..tu sa te simti respectat..si prietenii tai sa fie…

Obisnuinta…comoditatea…constrangerea…nu sunt niste criterii pentru care sa mentii o prietenie… prietenia nu e un examen… e o vacanta…suntem prieteni pentru ca suntem..ne formam…devenim…luptam…dar suntem relaxati si detasati…

Prietenia inseamna in primul rand socializare..comunicare…conectivitate. Prietenia se construieste in timp si pe masura ce cresti cu atat iti faci mai greu adevarati prieteni…dar intotdeauna ai un loc si iti faci si mai mult loc..daca vrei..si se intampla uneori chiar sa dezvolti frumoase prietenii…cu oameni noi de care poti sa te bucuri…

O prietenie este vesnica daca stii sa o construiesti…Ochii care nu se vad nu se uita in prietenie…ei se uita..doar daca vor… si daca nu vor pot mentine si intensifica o mai mare prietenie… o pot afirma..o pot confirma…distanta patrunde si raceste doar daca nu esti tu pregatit sa o infrunti..si mai ales daca nu crezi ca o poti depasi…dar daca poti, ea poate deveni cea mai frumoasa prietenie…si va mai fi…

Asa cum exista prietenia intre sexe diferite…asa de trecatoare sau nu poate fi si o prietenie..totul tine de noi… este un risc..si aici si acolo… o prietenie poate rezista si alta nu…o prietenie intre o fata si un baiat poate rezista si alta nu…dar macar una din 10..exista si rezista…

Se stie…exista o limita foarte fina intre independendenta si dependenta…exista o limita puternica intre prietenia dintre un baiat si o fata…o limita care cu riscul ca poate fi trecuta sau nu….din ambele parti..sau doar din partea unuia…sau deloc, ai nevoie totusi sa-ti asumi riscul asta..De ce? Nu poti vorbi cu o fata ce poti vorbi cu un baiat si nici invers…Nu vei primi acelasi cuvinte de la un baiat ca cele de la o fata..si nici invers…baietii sunt mai practici..mai directi in cuvinte..fetele sunt mai sensibile..mai emotive…baietii sunt mai rationali…fetele sunt mai analitice…fetele sunt mai empatice..baietii sunt mai concentrati pe eul lor…inteligenta emotionala e mai dezvoltata in partea feminina, decat in cea masculina..si exemplele pot continua…nu e ceva ce spun eu, e ceva dovedit psihologic si stiintific care sta in creier…

Dar, inainte de toate..alege-ti prietenii…si ei sa te aleaga pe tine…Cum ii alegi… de ce? Poate ca nu e frumos ce spun acum, dar spun doar adevarul…prieteniile sunt puse pe categorii…de la cel mai bun..la doar cunostinte..care uneori sunt si prieteni, dar fata de care nu-ti dezvalui sufletul. Ne e nevoie sa ai sute de prieteni daca intre ei nu ai macar unul care sa-ti fie cu adevarat prieten..aproape de sufletul tau si mintea ta…macar o persoana fata de care sa te deschizi..sa poti..si mai ales sa vrei….

…prietenii iti sunt un umar de sprijin si al caror umar te sprijina in decizii, dorinte..vise..aspiratii… prietenii cred in tine..si tu crezi in ei.

Langa prieteni trebuie sa te deconectezi de tot…si daca toate astea nu ar fi..ar aparea un mare gol..in fiecare…pentru ca cel mai sarac om de pe lumea asta este omul care nu are prieteni…pe prieteni te bazezi..in ei crezi..ei te ajuta, iti sunt alaturi..orice ar fi si oricum ai fi….ei nu te judeca..nici dupa aspect nici dupa decizii…ei sunt acolo pentru ca iti sunt pur si simplu prieteni…

Daca te desparti de o parsoana draga…daca te certi cu parintii…daca nu esti multumit de job…daca ceva iti lipseste..daca vrei sa socializezi…etc… indiferent ce motiv ar fi…in final cu ce ramai?..cu prietenii. Unii ar spune familia..nu neg…depinde de fiecare…depinde de mod de viata…dar pentru unii, prietenii devin familia…oricum ar fi…PRIETENII RAMAN PRIETENI!

Chiar daca nu vom stii garantat daca e bine sau nu… daca decizia luata e corecta… daca un lucru ne ajuta sau nu….suntem totusi perfect constienti ca in viata avem nevoie de decizii si trebuie sa le luam indiferent de momentul in care ne aflam…si in acest mod vreau sa subliniez faptul ca noi decidem..nimeni altcineva…noi alegem la ce ne gandim…daca sa analizam anumite aspecte…sau daca sa ne punem anumite intrebari.

“M-am hotarat sa devin prost”… o carte care pune accentul pe avantajul si deazvantajul inteligentei..care arata cum uneori e bine sa fii inteligent si alteori nu e… un defect si o calitate.. inteligenta te poate face sa analizezi atat de multe lucruri incat uneori poti ajunge in punctul in care sa nu te mai bucuri de ceea ce te inconjoara…sa-ti para totul banal..sau sa fii vesinic nemultumit…si…. cu toate astea nu trebuie sa uitam ca noi alegem cand si cum sa scoatem la iveala inteligenta.

Exista influnta, exista influente… primim sfaturi… mai bune sau mai rele…vedem lucruri..suntem tentati de lucruri, dar putem sa alegem si suntem inteligenti. Omul intelegent decide ce vrea sa faca sau sa dezvaluie, gandeste pentru sine…nu se limiteaza la idei auzite si reauzite…conceptii…principii facute si trecute…are propriile legi..reguli si perceptii…Nu zic ca nu asculta..nu vede si nu simte altceva decat ce stie si crede el, insa el alege cand isi foloseste si cand nu… inteligenta…si modul prin care o face…De ce?

…pentru ca intligenta nu ia lucurile ca atare.…inteligenta se intreaba si raspunde.

Uneori cred ca invatamantul iti poate limita pe de-o parte inteligenta…S-a ajuns in punctul in care marea majoritate au urmat facultati care nu s-au potrivit talentului lor intern…din diferite motive… si la un moment dat a iesit la iveala. De-asta tot mai multi lucreaza in alte domenii decat facultatile si specializarile pe care le-au facut sau le urmeaza… si exceleaza, chiar daca nu au avut o baza educationala in spate, sustinuta de o universitate in domeniu…

Fiecare se naste cu un talent..fie artistic, fie un altul… pe care mai devereme sau mai tarziu il arata si il fructifica. Inca din momentul in care ajungi sa faci o scoala..deja altcineva decide pentru tine. Nu cred ca la 6-7 ani cand esti dat la scoala… te-ai gandit daca e buna scoala pe care o urmezi sau in ce mod iti va folosi peste ani de zile. Cu toate astea, de cand esti copil..ai avut mereu curiozitatea si intrebarea permanenta…”de ce?”… poate pentru parinti, familie, poate pentru altceva..altcineva, dar ai intrebat, te-ai intrebat…pana in momentul cand poate ai luat lucrurile ca atare…cu gandul ca parintii stiu ei mai bine…si inca din educatia primita, inveti sa asculti de ei….si la un moment dat sa executi ceea ce ei te roaga…fara sa te mai intrebi de ce…dar aici te poti bloca sau nu…de aici te formezi.. .de-aici te limitezi sau nu..Dar acum?

…de ce am fi un fel de armata a poporului?…de ce ne-am limita?..de ce sa nu gandim pentru noi…simplu…fara influente si fara ordine?

Oamenii devin prosti..in timp.…oamenii isi limiteaza inteligenta..nu aleg ei pentru ei..aleg altii pentru ei..sunt prost informati…sunt impulsivi si de cele mai multe ori viseaza la ce are altul…si nu mai vad concret ce au ei si ce pot oferi ei…indiferent de moment, timp si alte aparente obstacole.

Ne-am nascut competitivi, am devenit si mai competitivi intr-o lume unde prin jocuri si reguli se merge, unde ai nevoie sa te lupti indiferent de scopul si valoarea lui. E frumos sa joci..e frumos sa lupti, dar doar atunci cand o faci pentru scopul pe care tu ti-l doresti pentru tine, nu pentru ce isi doreste altul pentru tine…si nici pentru ceva ce odata ai decis… si acum chiar daca ai realizat ca nu e drumul tau…ti-e frica sa ii schimbi traseul.

Ne batem in piept ca vrem sa facem lucruri marete…existand totusi o continua nemultumire, specifica romanului…care arata ca fie ca esti bun acum, mai tarziu poate nu vei mai fii la fel de bun…si uite-asa romanul crede ca s-a nascut ca sa fie om mare de cand e mic…important, prestigios… sa castige bine si sa isi intemeieze o familie…si cu toate astea..de multe ori uita ce i se potriveste cu adevarat…Si atunci?

…risca!… pentru ca stand in loc nu vei castiga decat o bucata dintr-o alta bucata de perioada pierduta.

Doar tu stii cum esti tu..la ce visezi..nu conteaza ce viseaza altii pentru tine…tu ai dreptul la visele tale..la dorintele tale..oricat de mici sau mari ar fi…ai dreptul sa-ti folosesti inteligenta… sa pui si sa-ti pui oricate intrebari vrei…e dreptul tau..pentru ca tu esti tu..nimeni altcineva nu trebuie sa decida pentru tine.

Hai sa nu ne mai limitam inteligenta memorand lucruri inutile si incercand sa facem fata societatii si atat… sa incercam sa ne uitam in noi si sa scoatem afara talentul care se afla in fiecare dintre noi..sa-l fructificam acolo unde ne urmeaza mintea, sufletul, gandirea…

… sa gasim o logica intre minte si inima… sa reactionam la ideile noastre si sa fim creativi….iar in acest fel sa putem sa ne dobanidm inteligenta de a ne folosi inteligenta!

….sa fii rabdator…

Cineva imi spunea ca am o rabdare de fier… ca pot muta muntii din loc cu rabdarea mea… Intr-adevar… rabdarea face parte din mine… daca ea nu ar fi, eu nu as mai exista in acelasi fel in care exist. Pentru unii e innascuta… altii o capata pe drum… important e ca toti o putem cultiva… daca vrem… si daca intr-adevar ii intelegem forta si importanta in vietile noastre…

Societatea in care traim incearca sa ne tina prizonieri in propria viata si ne testeaza cumva rabdarea… inconstient pentru unii si totusi atat de constient. Orice dorinta… idee…. gand… vis… trebuie imbibat in rabdare. Fara rabdare nu ne-am putea bucura din plin de clipele pe care le visam… sau visele pe care le avem…la fel cum lucrurile nu se intampla in general atunci cand te astepti si nici neaparat atunci cand nu te astepti…. Rabdarea e sfanta… rabdarea inseamna putere… inseamna control de sine… inseamna incredere…

…rabdarea inseamna echilibru…

Rabdarea e de fapt arma cu care apuci speranta, dar ea trebuie folosita intr-un mod mai mult decat eficient… trebuie folosita constient si inconstient… trebuie sa faca parte din tine… ca om…ca fiinta umana… Nu trebuie insa sa confunzi rabdarea cu momentul viitor… la fel cum nu trebuie sa confunzi rabdarea cu statul in loc… trebuie sa o traiesti… sa o simti…

…sa simti prezentul si sa ii zambesti.

Noi, ca oameni nu putem gandi unilateral… pentru noi exista trecut, prezent si viitor… sta in firea noastra sa simtim cate putin din fiecare… mai mult sau mai putin… si depinde de fiecare fire si personalitate a fiecarui om… Insa, daca ramai melancolic cu gandul la trecut… nu vei putea trai niciodata prezentul… sau daca vei ramane blocat cu gandul la ziua de maine… nu vei simti puterea si frumusetea pe care ti-o ofera clipa prezenta…

…nu urmatoarea si nci ce-a din urma..aceea pe care o simti acum..…

Cea in care poate citesti cuvintele mele si poate te gandesti la ceea ce spun… clipa pe care eu o simt acum scriind din suflet ceea ce vreau sa impartasesc… Acestea pot fi unice momente pe care nu le vei mai putea simti mai tarziu pentru ca deja a trecut clipa… deja esti in viitor… viitorul prezent… Nu vei mai fi niciodata la fel de tanar decat esti azi… maine nu vei mai avea aceleasi idei pe care le ai acum… in functie de circumstante iti poti schimba si ideile… gandurile… dorintele… incepand de la o zi la alta… de la o ora la alta… de la minut la minut…

Traieste rabdand la ceea ce-ti doresti si simte fiecare moment pana in secunda in care vei avea sau vei capata ceea ce ti-ai dorit… Prezentul este unic… iar rabdarea este arma de fier care te poate ajuta sa simti placerea prezentului… a vietii tale… a simturilor tale… prezente.

…Rabda si traieste…simte si viseaza… Daca nu traiesti ACUM, cand vei trai cu adevarat?

…daca vrei sa simti ca traiesti…

Viata e o contopire de culori… spuneam mai de mult… e un cumul de sentimente… simturi si trairi… e tot ce te face sa infloresti si sa zambesti… sa plangi si sa razi… sa crezi si sa speri… E o valoare, un gand..nu e o reteta… cum nici fericirea… bucuria… dragoastea nu au o reteta… fiecare isi construieste drumul pe calea lui… prin visul lui si gandirea lui… Nu avem un destin… noi ne facem destinul… nu avem o forta exterioara care ne domina… noi o creem… nu avem de ce sa ne fie frica… noi creeem frica… si atunci?

..crezi in tine…lupta…spera…traieste…viseaza..si asa inveti sa traiesti…

Vrei sa mori? Vrei sa fugi de viata?Ti se pare nedrept unde te-ai nascut..ca te-ai nascut sau conditiile in care te-ai nascut?…E de ajuns sa ramai pe loc…sa-ti fie teama de ceea ce va urma..sa-ti fie teama de tine…de provocarile vietii..de obstacole si riscuri…de viata ta…de nesiguranta…asta inseamna ca esti deja mort…

S-au facut filme..s-au scris carti pe tema asta…si cu toate astea..cel mai mult se bucura de viata cei care au simtit teama ca o pot pierde…ei profita..ei nu se mai tem de nimic…poate au vazut deja moartea cu ochii..au evitat-o sau au imbratisat-o partial..pana si-au regasit puterea…si aici nu ma refer la moarte ca sens unic si paradoxal..vorbesc si de sentimentul pe care l-a avut fiecare dintre noi cand a dat de un mare greu..un esec..sau o suferinta…sentimentul ca este undeva la pamant si ii e mult prea greu sa se ridice..
Si totusi..unde ar mai fi frumusetea vietii daca am stii zilnic ce vom face..ce ne asteapta…daca am primi totul pe tava?de ce am vrea sa traim intr-o continua rutina?!

…dar daca te uiti in tine… daca te cunosti si constientizezi cat esti de capabil… esti mai mult decat o suferinta… esti mai mult decat un esec … esti stapanul tau… si tu poti face ce vrei cu tine si viata ta. Tu esti singurul responsabil pentru esecurile sau bucuriile care ti se ivesc in viata…si ele nu te doboara…te urca mai mult decat poate iti imaginezi…toate lucrurile bune sau rele au un scop mai mare decat poate il constientizezi…dar crede in tine..indeiferent de ce obstacol ti se iveste in cale.

Putini sunt constieni de puterea care sta in ei insisi..si toti avem acea putere…dar mai putini stiu sa o foloseasca…pana nu te cunosti tu pe tine..nu te va cunoaste nimeni asa cum esti…vei oglindi intotdeauna in ceilalti parerea ta despre tine..vei arata intotdeauna ceea ce tu crezi ca arati. De fapt realitatea este alta..tu nu arati ceea ce esti…pana nu devii un bun actor sa-ti vezi filmul prin proprii ochi din exterior..nu poti trai ca un om constient.. Omul trebuie sa fie fericit si capabil sa-si demonstreze propria forta lui insusi..nimanui altcuiva…pentru ca pana la urma doar noi contam…

….si nu ca fapt egoist..nu ca narcisism…ci ca iubire de sine… nu ca idolatrizare… ci ca si cunoastere de sine…ca si cunostere a pasiunilor..gandirii…ca si cunoastre a propriilor sentimente si simturi….sa ajungi sa te cunosti atat de bine incat intr-o zi sa iti poti spune…”imi pot manipula propriile sentimente…imi pot manipula propria gandire…pot face tot ce mi-am propus..pot fi fericit daca asta cred…pot fi eu daca eu vreau”….pentru ca de fapt doar EU SUNT STAPANUL MEU!